Training & Team Building
BLOG
Cel mai frumos Team Building
În urmă cu câţiva ani am participat la o licitaţie pentru o sesiune de Team Building. Am depăşit cu succes o primă triere şi a urmat o întâlnire de tip 1-10. Adică eu unul şi ei vreo zece. Prezentări, discuţii, întrebări, poveşti. În ciuda unei păreri foarte bune pe care o am despre mine, am fost mediocru. Nu ştiu de ce, mai ales că astfel de prezentări sunt, în general, unul din punctele mele tari…
Către sfârşit mi s-a adresat întrebarea: “Care a fost cel mai reuşit Team Building pe care l-aţi susţinut până acum?”. Răspunsul meu, cu toate că sincer şi bazat pe realitate, a fost comun: “Toate sesiunile de Team Building pe care le-am organizat până acum au fost deosebite, fiecare în felul ei – prin oameni, interacţiune, exerciţii, locaţie, etc.”.
Am pierdut licitaţia, în bună parte datorită prestaţiei cenuşii, dar, cred eu, şi din lipsa unui răspuns strălucitor la întrebarea finală. Imediat dupa întâlnire am filtrat din nou sutele de evenimente derulate şi, dintr-o dată, s-a făcut lumină!
Povestea s-a petrecut în primăvara anului 2012, iar participanţii au fost… 60 de copii. Două clase de a şasea dintr-o şcoală bucureşteană. O competiţie între cinci echipe de 11-12 puşti.
Am imaginat special pentru ei, în Herăstrău, un modul de Treasure Hunt în care au avut de rezolvat diverse enigme, ghicitori, jocuri logice, au căutat indicii plasate în diverse locuri din parc, au vizitat principalele obiective din zonă şi s-au orientat pe traseu cu ajutorul dispozitivelor GPS.
Venind vorba despre GPS...
Şedinţă de organizare cu părinţii. De la bun început am agreat ca fiecare echipă (din cele cinci formate) să fie secondată (din umbră) de câte un părinte. Mămici şi tătici. Le-am povestit pe scurt ce urmează să se petreacă, cum şi pe unde, apoi am ajuns la GPS-uri şi la utilizarea lor. S-a declanşat un oftat general… ce-o să se întâmple, că-i greu, că n-au să poată să-i ajute, că n-au să se descurce ei, darmite copiii…
Am rugat fiecare echipă să-şi desemneze câte un “navigator” responsabil cu orientarea şi i-am adunat să le povestesc cum se utilizează GPS-urile. Le povestesc eu despre butoane, poveşti, că apăsând aici se face harta mai mare… . Moment în care unul dintre copii spune: “Adică zoom.”. În cinci minute toţi ştiau să utilizeze GPS-urile.
Şi acum, după mai bine de 15 ani de când mi-am inventat acest job, am emoţii înainte de începerea oricărui Team Building. Pentru că îmi pasă. Ei bine, emoţiile înaintea acestui eveniment au fost de câteva ori mai mari decât cele obişnuite. Pentru că nu aveam idee despre cum voi comunica şi interacţiona cu copiii. Pentru că nu ştiam cum am modelat probele de Treasure Hunt (nu-i bine dacă totul este foarte complicat şi este la fel de rău dacă exerciţiile sunt simple). Pentru că aveam pentru prima dată o astfel de experienţă.
Totul a ieşit impecabil.
Şi fiindcă lucrurile au fost serioase, la final a avut loc un debriefing al celor petrecute. Cum s-au organizat, ce a fost bine, cum au comunicat, cum şi-au asumat diverse roluri şi responsabilităţi, ce s-ar fi putut face mai bine. Cu participare înfocată, cu observaţii pertinente şi aspecte excelent punctate de copii! Bineinţeles că nu a lipsit festivitatea de premiere, în care fiecare echipă a fost recompensată (bomboanele de ciocolată funcţionează întotdeauna!).
A fost un Team Building extraordinar. Reconfortant.
Am apreciat într-un mod deosebit căldura şi sinceritatea copiilor. Modul direct în care au discutat, întrebat şi răspuns. Inocenţa. Inteligenţa. Sufletul pus în tot ceea ce fac. Modul în care ne-au acceptat şi integrat. Incredibil cât de frumos s-au organizat, cât de mult s-au implicat, cât de serioşi şi responsabili au fost şi cum au acţionat în echipă pentru atingerea obiectivelor.
Mi-am pus în gând să reeditez episodul, din când in când. Pentru a reface legătura cu partea frumoasă a lumii. De ce mi-o fi luat aşa de mult să-mi dau seama că acesta a fost cel mai reuşit Team Building?
Către sfârşit mi s-a adresat întrebarea: “Care a fost cel mai reuşit Team Building pe care l-aţi susţinut până acum?”. Răspunsul meu, cu toate că sincer şi bazat pe realitate, a fost comun: “Toate sesiunile de Team Building pe care le-am organizat până acum au fost deosebite, fiecare în felul ei – prin oameni, interacţiune, exerciţii, locaţie, etc.”.
Am pierdut licitaţia, în bună parte datorită prestaţiei cenuşii, dar, cred eu, şi din lipsa unui răspuns strălucitor la întrebarea finală. Imediat dupa întâlnire am filtrat din nou sutele de evenimente derulate şi, dintr-o dată, s-a făcut lumină!
Povestea s-a petrecut în primăvara anului 2012, iar participanţii au fost… 60 de copii. Două clase de a şasea dintr-o şcoală bucureşteană. O competiţie între cinci echipe de 11-12 puşti.
Am imaginat special pentru ei, în Herăstrău, un modul de Treasure Hunt în care au avut de rezolvat diverse enigme, ghicitori, jocuri logice, au căutat indicii plasate în diverse locuri din parc, au vizitat principalele obiective din zonă şi s-au orientat pe traseu cu ajutorul dispozitivelor GPS.
Venind vorba despre GPS...
Şedinţă de organizare cu părinţii. De la bun început am agreat ca fiecare echipă (din cele cinci formate) să fie secondată (din umbră) de câte un părinte. Mămici şi tătici. Le-am povestit pe scurt ce urmează să se petreacă, cum şi pe unde, apoi am ajuns la GPS-uri şi la utilizarea lor. S-a declanşat un oftat general… ce-o să se întâmple, că-i greu, că n-au să poată să-i ajute, că n-au să se descurce ei, darmite copiii…
Am rugat fiecare echipă să-şi desemneze câte un “navigator” responsabil cu orientarea şi i-am adunat să le povestesc cum se utilizează GPS-urile. Le povestesc eu despre butoane, poveşti, că apăsând aici se face harta mai mare… . Moment în care unul dintre copii spune: “Adică zoom.”. În cinci minute toţi ştiau să utilizeze GPS-urile.
Şi acum, după mai bine de 15 ani de când mi-am inventat acest job, am emoţii înainte de începerea oricărui Team Building. Pentru că îmi pasă. Ei bine, emoţiile înaintea acestui eveniment au fost de câteva ori mai mari decât cele obişnuite. Pentru că nu aveam idee despre cum voi comunica şi interacţiona cu copiii. Pentru că nu ştiam cum am modelat probele de Treasure Hunt (nu-i bine dacă totul este foarte complicat şi este la fel de rău dacă exerciţiile sunt simple). Pentru că aveam pentru prima dată o astfel de experienţă.
Totul a ieşit impecabil.
Şi fiindcă lucrurile au fost serioase, la final a avut loc un debriefing al celor petrecute. Cum s-au organizat, ce a fost bine, cum au comunicat, cum şi-au asumat diverse roluri şi responsabilităţi, ce s-ar fi putut face mai bine. Cu participare înfocată, cu observaţii pertinente şi aspecte excelent punctate de copii! Bineinţeles că nu a lipsit festivitatea de premiere, în care fiecare echipă a fost recompensată (bomboanele de ciocolată funcţionează întotdeauna!).
A fost un Team Building extraordinar. Reconfortant.
Am apreciat într-un mod deosebit căldura şi sinceritatea copiilor. Modul direct în care au discutat, întrebat şi răspuns. Inocenţa. Inteligenţa. Sufletul pus în tot ceea ce fac. Modul în care ne-au acceptat şi integrat. Incredibil cât de frumos s-au organizat, cât de mult s-au implicat, cât de serioşi şi responsabili au fost şi cum au acţionat în echipă pentru atingerea obiectivelor.
Mi-am pus în gând să reeditez episodul, din când in când. Pentru a reface legătura cu partea frumoasă a lumii. De ce mi-o fi luat aşa de mult să-mi dau seama că acesta a fost cel mai reuşit Team Building?
© Copyright 2019 Team Zone - All Rights Reserved
